PUBLICOM, IMPLICAT IN CREAREA EVENIMENTELOR DE BUSINESS

Ieri, Baia Mare a fost gazda unui seminar gratuit susţinut de Lorand Soares Szasz, eveniment de business la care ne mândrim că Publicom a fost partener, împreună cu One-IT.seminar gratuit de businessSeminarul intitulat „21 de metode pentru a creste afacerea ta” a adunat aproximativ 300 de maramureşeni, care au aflat, cu această ocazie, cum să-şi îmbunătăţească performanţele manageriale, cum să evite colapsul şi falimentul, dar şi care sunt ingredientele principale într-o afacere de succes.

Lorand Soares Szasz le-a vorbit celor prezenţi despre cele mai reuşite modele de marketing de pe piaţa economică românească şi internaţională, oferind, totodată, exemple concrete de strategii care au funcţionat, chiar şi pe timp de criză, modele pe care el însuşi le-a promovat în cadrul companiilor pe care le manageriază şi care, drept rezultat, anual, îşi dublează profitul.

Alte informaţii utile oferite oamenilor de afaceri care s-au înscris la acest seminar gratuit au fost legate de recunoaşterea unei crize economice şi pregătirea pentru intrarea şi/sau ieşirea din criză. Conform spuselor lui Lorand Soares Szasz, cel mai important lucru în asemenea situaţii este modul în care îţi gestionezi resursele de timp, bani şi oameni, pentru a avea un avantaj competiţional în faţa adversarilor de pe piaţa de desfacere. În acest sens, Lorand Soares Szasz a vorbit despre importanţa promovării afacerii pe internet, despre importanța alegerii unor parteneri de afaceri profesionişti, despre atitudinea corectă faţă de clienţii fideli, precum şi despre importanţa colosală a instruirii şi motivării continue a propriilor angajaţi.

More from our blog

See all posts